CFR SA: 80 de trenuri vor fi afectate de trecerea României la ora de vară. Precizări pentru călători

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

CFR SA anunță că 80 de trenuri vor fi afectate de trecerea României la ora oficială de vară, în noaptea de sâmbătă spre duminică. 

Atunci, ora 3.00 va deveni ora 4.00.

„Compania Națională de Căi Ferate ‘CFR’ SA informează publicul călător că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 29/30 martie 2025, România va trece la ora oficială de vară. Astfel, ora 3.00 va deveni ora 4.00.

Această modificare nu determină schimbări majore în circulația trenurilor, însă anumite trenuri de călători aflate în parcurs la ora schimbării vor înregistra ajustări sau întârzieri”, a anunțat compania.

Impact asupra circulației trenurilor:

Trenurile aflate în circulație la ora 03:00 vor avea întârzieri, întrucât ora 3.00 devine ora 4.00.

Trenurile care urmează să plece după ora 4.00 vor circula conform orarului stabilit.

Trenurile internaționale care tranzitează granițele cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina și Bulgaria vor circula conform mersului de tren valabil pentru ora de vară.

La nivel național, 80 de trenuri de călători sunt afectate de această modificare, dintre care:

35 de trenuri vor staționa pentru adaptarea la noua oră

40 de trenuri vor fi afectate în parcurs

5 trenuri vor fi anulate

1 tren suplimentar va fi introdus pentru a asigura continuitatea serviciilor.

Informații pentru călători

CFR SA recomandă călătorilor să consulte anticipat mersul trenurilor pe:

site-ul Mersul Trenurilor

site-urile operatorilor de transport feroviar

informațiile afișate în stațiile de cale ferată și la casele de bilete

Lasă un comentariu

cba

gmz

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii