Banner blato Livrare1 

FOTO | Secretarul de stat în MAI Gabriel Mureșan împreună cu vicepreședintele CJ Valer Beșeni, în vizită de lucru la Carei

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Gabriel Mureșan, subprefectul Radu Bud, vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare Cristian Valer Beșeni și șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Someș” Satu Mare, colonel Nicolae Dima, a efectuat o vizită de lucru în Carei, la amplasamentul pe care urmează să se construiască viitorul sediu al Detașamentului de Pompieri Carei, proiect finanțat de Banca Mondială și Guvernul României. 

Pe viitorul amplasament situat pe strada Independenței nr. 28 se vor desfășura lucrări de demolare și reconstrucție a viitorului sediu, în suprafață de peste 800 mp. După ce au vizitat o parte a construcției care urmează să fie recompartimentată și renovată, secretarul de stat a dat asigurări că va efectua toate demersurile necesare pentru ca lucrările la viitorul sediu să se desfășoare conform graficului.

Secretarul de stat împreună cu subprefectul și vicepreședintele CJ au participat la sediul Poliției Municipiului Carei la o întâlnire de lucru cu șeful Inspectoratului Județean de Poliție, chestor Sorin Stan, și primarul municipiului Carei Kovacs Eugen, care au prezentat un proiect privind reabilitarea și extinderea sediului Poliției, care funcționează într-o clădire de patrimoniu. Discuția s-a axat pe realizarea într-un timp cât mai scurt a studiului de fezabilitate necesar pentru a depune proiectul de modernizare a sediului și demararea lucrărilor într-un timp cât mai scurt.

Lasă un comentariu

cbasatumare

Banner Livrare22

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii