În perioada 08–10 august 2025, în mai multe localități din județul Satu Mare vor avea loc o serie de evenimente cultural-artistice și sportive, organizate la nivel local, care reunesc comunitățile în jurul tradițiilor, pasiunilor și activităților recreative.
Jandarmeria Satu Mare va fi prezentă în toate aceste locații, cu misiunea de a asigura ordinea publică și siguranța cetățenilor, contribuind la desfășurarea evenimentelor în condiții optime.
Printre cele mai așteptate evenimente se numără „Odoreu Fest”, organizat în perioada 09–10 august în curtea Școlii Generale din localitatea Odoreu. Timp de două zile, publicul va avea parte de spectacole artistice, activități pentru copii, standuri de alimentație publică și un impresionant Laser Show proiectat pe clădirea școlii. Sâmbătă, atmosfera va fi animată de un DJ între orele 18:00 și 23:00, iar duminică, programul artistic se va desfășura între orele 17:00 și 23:00. Echipajele de jandarmi vor fi prezente pentru a preveni orice incident și pentru a veghea asupra bunei desfășurări a manifestării.
Tot în aceeași perioadă, în localitatea Orașu Nou, va avea loc festivalul „Poarta Oașului”, un eveniment cu tradiție în Țara Oașului, care aduce pe scenă formații artistice locale și internaționale. În centrul comunei, timp de două zile, participanții se vor putea bucura de muzică live, dansuri tradiționale și zone amenajate pentru servirea mâncărurilor specifice zonei. Programul artistic va avea loc sâmbătă între orele 16:00 și 24:00, iar duminică între orele 17:00 și 24:00. Prezența jandarmilor va contribui la menținerea unui climat sigur și liniștit, în care toți cei prezenți să se poată bucura de sărbătoare.
Ziua de 09 august aduce în atenție și evenimentul „Ziua Ecvestră”, organizat în localitatea Sanislău, între orele 08:00–18:00. Manifestarea este dedicată iubitorilor de cai, oferind publicului demonstrații și concursuri într-un cadru rural, cu specific tradițional.
Pe linie sportivă, în perioada 08–10 august, localitatea Racșa devine punctul de atracție pentru pasionații de motorsport, prin desfășurarea competiției „Cupa Off-Road Racșa”, organizată de Asociația Sportivă Off-Road Racșa. Evenimentul se va desfășura în zona forestieră numită „Cremine”, din apropierea localității, și va aduna la start 30 de echipe din județele Satu Mare, Bihor, Maramureș, Sălaj, Cluj și Bistrița-Năsăud. Activitățile vor începe vineri, cu verificarea tehnică și înscrierile vehiculelor între orele 16:00-22:00, urmând ca sâmbătă și duminică, de la ora 10:00, să aibă loc probele speciale urmate de festivitatea de premiere. Având în vedere traseul greu acesibil,
Totodată, reamintim cetățenilor că azi, 08 august 2025, va avea loc meciul de fotbal din cadrul Ligii a II-a dintre CSM Olimpia Satu Mare și FC Bihor Oradea. Partida se va disputa pe Stadionul „Daniel Prodan” din municipiul Satu Mare, începând cu ora 17:00 iar spectatorii sunt rugați să vină din timp la stadion, având în vedere atât interesul crescut pentru acest meci, cât și faptul că accesul în arenă se va face pe baza codurilor QR ale biletelor. Jandarmii vor acționa pentru siguranța tuturor participanților și pentru prevenirea oricăror incidente, în conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței în sport.
Jandarmeria Satu Mare îndeamnă cetățenii să manifeste un comportament civilizat, să respecte indicațiile forțelor de ordine și să adopte o conduită preventivă, în special în zonele aglomerate.