Reprezentanții Wizz Air, foarte optimiști: ”Numărul biletelor vândute e minunat pentru primul zbor”

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Compania Wizz Air s-a arătat mulțumită de primele zboruri de la Satu Mare și se arată optimistă pentru viitor, menționând că vor fi create și alte curse internaționale de pe Aeroportul Satu Mare.
Prezentă la conferința de presă, Tamara Vallois, head of comunications Wizz Air, s-a arătat mulțumită de numărul de bilete vândute la primul zbor. ”Aceste cifre sunt minunate pentru primul zbor”, a menționat aceasta, explicând că Wizz Air va crea și alte curse internaționale de pe aeroportul Satu Mare, fără să menționeze deocamdată destinația.
  • ”Dacă ne uităm la istoria Wizz Air, întotdeauna au avut mai multe curse internaționale de pe diferite aeroporturi, deși au început cu câte una”, a precizat președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, lăsând astfel să se înțeleagă de vor mai fi și alte curse internaționale Wizz Air.
Tamara Vallois, head of comunications Wizz Air Wizz Air, a făcut apoi o scurtă prezentare a celui mai mare operator aerian low cost din Europa Centrală și de Est care a operat săptămâna aceasta primul zbor de la Satu Mare, al zecelea și cel mai nou aeroport WIZZ în România.
  • ”Prima rută a companiei este Satu Mare – Londra Luton, cu o frecvență de 2 ori pe săptămână, lunea și vinerea. Primul zbor a aterizat la Satu Mare luni, pe 31 octombrie, cu 160 de pasageri de la Londra Luton și a transportat 171 de pasageri spre Marea Britanie. Cu noul zbor de la Satu Mare, care este prima cursă internațională de la Aeroportul Satu Mare, Wizz Air își consolidează poziția de lider în România și continuă să ofere cea mai bună conectivitate între România și restul Europei. Biletele pentru zborurile spre Londra pot fi rezervate pe wizzair.com de la 109 RON*. Zborul de la Satu Mare va contribui la industria locală de turism, dar și la mediul de afaceri și la toate domeniile relaționate aviației”, a spus aceasta.
WIZZ este dedicată clienților români de aproape 10 ani și a investit constant în operațiunile locale. Compania va încheia 2016 cu o flotă compusă din 20 de aeronave, inclusiv 4 Airbus A321 ultra eficiente cu 230 de locuri, toate deservind pieței din România. Rețeaua de transport cu tarife reduse Wizz Air din România oferă în prezent 129 de rute spre 19 țări de la 10 aeroporturi locale. Pentru 2016 și începutul lui 2017 WIZZ a anunțat deja 35 de rute care leagă România de restul Europei, inclusiv prima rută internă WIZZ, București – Cluj-Napoca, care marchează o evoluție semnificativă în transportul aerian românesc. Pe parcursul ultimelor 12 luni, până în 31 octombrie 2016, Wizz Air a transportat peste 5,3 milioane de pasageri din și spre România. Peste 600 de membri ai echipei WIZZ lucrează în România și așteaptă cu nerăbdare să întâmpine pasageri pe cursele companiei. WIZZ va facilita anul acesta mai mult de 3.300** de locuri de muncă în industriile conexe, în toată țara.

  • "Suntem încântați să lansăm prima noastră rută din Satu Mare, al 10-lea aeroport WIZZ din România care se alătură rețelei de transport WIZZ cu tarife scăzute, compusă din 129 de rute spre 19 țări. Wizz Air a fost un pionier pentru zborurile low cost din România și atingerea acestui punct de referință de 10 aeroporturi arată că românii apreciază tarifele scăzute și conectivitatea crescută cu Europa de Vest, iar, în același timp, demonstrează angajamentul Wizz Air față de țară și pentru a oferi oportunități în regiunile din România. Suntem mândri să fim prima companie aeriană care operează rute internaționale iar factorul de încărcare mare de pe primele două zboruri demonstrează că oamenii din Satu Mare au așteptat cu nerăbdare oportunități de călătorie low cost. Biletele sunt disponibile pe wizzair.com, începând de la doar 109 lei și sperăm să vedem mulți pasageri fericiți la bord”, a mai declarat Tamara Vallois, Head of Communications Wizz Air.



Wizz Air este cea mai mare companie low-cost din Europa Centrală şi de Est, care operează o flotă de 71 de aeronave Airbus A320 şi A321 şi oferă mai mult de 450 de rute de la 26 de baze, ce asigură conexiunea între 130 de destinaţii din 38 de ţări. La Wizz Air o echipă cu peste 2.800 de profesionişti în aviaţie livrează servicii superioare şi tarife foarte scăzute, ceea ce face ca Wizz Air să fie alegerea preferată a 20 de milioane de pasageri în anul fiscal încheiat pe 31 martie 2016. Wizz Air este listată la London Stock Exchange cu abrevierea WIZZ și este inclusă în calculul indicilor FTSE 250 și FTSE All-Shares. Wizz Air este membră a Asociației Internaționale a Transporturilor Aeriene (IATA), Operational Safety Audit (IOSA), companie de referință la nivel global în ceea ce privește recunoașterea siguranței companiilor aeriene. Wizz Air a fost aleasă recent “Value Airline of the Year 2016” de editorii Air Transport World, una dintre cele mai importante reviste de aviație dar şi Low Cost Airline of the Year de către Centrul pentru aviaţie (CAPA), furnizor important de informaţii şi analize despre industria aeronautică.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii