Șofer prins la volan cu o alcoolemie record. A fost reținut de polițiști pentru 24 de ore

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Reținut de polițiști pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

La data de 13 aprilie a.c., în jurul orei 00:53, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Cerbului, din municipiul Satu Mare au oprit un autoturism, condus de un bărbat de 38 de ani, din municipiul Satu Mare.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 1.33 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice.

Rezultatul analizelor toxicologice efectuate asupra celor două mostre biologice prelevate, au indicat concentrații de 3,17 g/l respectiv 2,96 g/l alcool pur în sânge.

Față de bărbat a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. 

 

Lasă un comentariu

cba

gmz

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii