Centura Ardudului intră în etapa guvernamentală. Urmează licitația

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Varianta de ocolire a orașului Ardud a obținut ultimul aviz tehnic necesar în cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, marcând finalizarea etapei tehnice de analiză și avizare a proiectului.

Urmează acum etapa guvernamentală, respectiv elaborarea și aprobarea Hotărârii de Guvern privind indicatorii tehnico-economici ai investiției — un pas esențial pentru continuarea proiectului.

După aprobarea Hotărârii de Guvern, va fi inițiată etapa de prelicitație și pregătirea procedurilor pentru proiectarea și execuția Variantei de ocolire a orașului Ardud.

Proiectul reprezintă una dintre cele mai importante investiții în infrastructura rutieră a zonei, cu beneficii directe pentru fluidizarea traficului, creșterea siguranței rutiere și dezvoltarea economică a comunității.

„Continuăm să urmărim cu responsabilitate toate etapele administrative necesare pentru ca acest obiectiv major pentru Ardud să devină realitat” - este mesajul primarului orașului Ardud, Ovidiu Duma.

Lasă un comentariu

cba

gmz

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii