Un proiect de lege ce prevede limitarea accesului elevilor la telefoane inclusiv în pauze și monitorizare audio-video a fost depus la Parlament. Inițiativa mai prevede consiliere psihologică pentru elevii cu probleme emoționale, implicarea părinților, reguli unitare în școli.
Proiectul de lege urmărește combaterea violenței în școli și a fost depus de către deputatul PNL Raluca Turcan.
„După numeroase consultări cu psihologi, profesori, specialiști în educație și sănătate mintală, am inițiat și depus o nouă propunere legislativă care urmărește să transforme școala într-un spațiu mai sigur, mai echilibrat și mai adaptat realităților actuale”, a precizat Turcan pe Facebook.
Dependența de telefon
Deputatul liberal a citat un studiu al OMS care arată că România se află pe primul loc între 40 de state în ceea ce privește utilizarea problematică a rețelelor sociale la adolescenți. Potrivit datelor, peste 22% dintre copiii români cu vârste între 11 și 15 ani prezintă simptome de sevraj psihologic atunci când nu au acces la telefon.
„Specialiștii ne-au explicat foarte clar: dependența de telefon și social media afectează atenția, autocontrolul, toleranța la frustrare și capacitatea de relaționare. În multe școli, profesorii ajung să petreacă mai mult timp gestionând conflicte și emoții decât predând. De aceea, această lege nu înseamnă doar interzicerea telefoanelor în școli”, a mai arătat Turcan, potrivit Agerpres.
Măsuri propuse
Proiectul legislativ include un pachet amplu de măsuri: limitarea accesului la telefoane inclusiv în pauze, monitorizare audio-video în zonele unde specialiștii consideră necesar, consiliere psihologică pentru elevii cu probleme emoționale sau comportamente de risc, implicarea părinților și reguli clare aplicate unitar în toate școlile.
„Specialiștii consideră că accesul la telefon trebuie limitat și în timpul pauzelor, deoarece altfel elevii rămân într-un ciclu continuu de stimulare digitală, fără timp real pentru reglare emoțională, socializare directă și reconectare la procesul de învățare. În același timp, știm că simpla interdicție nu este suficientă.
Soluția reală înseamnă reconstruirea relațiilor dintre copii, familie și școală: mai mult sport, activități de grup, lectură, socializare reală și profesori pregătiți pentru reglare emoțională. Această inițiativă legislativă este despre siguranța copiilor, despre sănătatea lor emoțională și despre readucerea echilibrului în școală”, a mai scris Raluca Turcan.