Deputatul PNL Adrian Cozma, prezent la ședința anuală a Adunării Eparhiale a Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, desfășurată la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, sub președinția Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului.
Lucrările au fost precedate de Sfânta Liturghie și Slujba Tedeumului, săvârșite de Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, în prezența Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, într-o atmosferă de rugăciune și comuniune.
„Cu acest prilej, am transmis un mesaj de încredere, optimism și mulțumire celor doi ierarhi — Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, și Preasfințitului Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar — pentru activitățile filantropice și culturale deosebite desfășurate în slujba credincioșilor, pe care le vom continua și în anii următori, asigurându-i de întregul meu sprijin.
Dumnezeu ne-a binecuvântat cu doi ierarhi deosebiți, care slujesc cu dăruire și responsabilitate credincioșilor din Sătmar și Maramureș.
Biserica rămâne un stâlp al comunității,, bucurându-se de cea mai mare încredere în rândul românilor, iar Episcopia noastră este una dintre cele mai active din țară. Mă onorează faptul că fac parte din Adunarea Eparhială a Maramureșului și Sătmarului, ca reprezentant mirean al județului Satu Mare în Adunarea Națională Bisericească.”