Deputatul PSD Mircea Govor, prezent la hramul bisericii care poartă numele acestor mari sfinți ai creștinătății, alături de Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Ortodox al Maramureșului și Sătmarului

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Astăzi, de marea sărbătoare a Sfinților Împărați Constantin și Elena, ocrotitorii municipiului Satu Mare, deputatul PSD Mircea Govor a participat cu credință și respect la hramul bisericii care poartă numele acestor mari sfinți ai creștinătății.

„În această zi cu profundă încărcătură spirituală, am fost alături de comunitatea sătmăreană la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie Arhierească, oficiată cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Ortodox al Maramureșului și Sătmarului.

Pentru mine, atât în calitate de deputat în Parlamentul României, cât și ca membru mirean titular în Adunarea Eparhială a Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, credința, echilibrul și respectul față de valorile creștine rămân repere fundamentale în slujirea oamenilor și a comunității.

Avem nevoie, mai mult ca oricând, de unitate, solidaritate și înțelepciune. Biserica a fost întotdeauna un sprijin moral pentru comunitățile noastre, un loc al speranței și al păstrării identității românești.

Transmit tuturor sătmărenilor care își sărbătoresc azi onomastica cele mai sincere urări de sănătate, pace sufletească și binecuvântare.

La mulți ani tuturor celor care poartă numele Sfinților Împărați Constantin și Elena!”

Lasă un comentariu

cba

gmz

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii