Autentificare

Login to your account

Username *
Password *
Remember Me

Adrian Albu, președintele PNL Satu Mare: ”Mai „îndrăznesc românii să creadă” în minciunile PSD-ALDE?”

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Conducerea PNL Satu Mare a transmis, printr-un comunicat de preă, ”Cartea Neagră a Guvernării PSD – 724 de promisiuni, doar 33 îndeplinite”.
”În timp ce Daddy Dragnea își plimbă de zor noua „marionetă guvernamentală”, Partidul Național Liberal a definitivat analiza dezastrului pe care guvernarea PSD l-a instituit în societatea românească cu bună știință încă din momentul decembrie 2016”, se arată în comunicatul de presă transmis de PNL Satu Mare.

”Prezentat inițial cu surle și trâmbițe, faimosul program de guvernare al PSD care avea în componența sa 724 de măsuri asumate a ajuns să aibă la acest moment 595 de măsuri neîndeplinite (82%), 96 realizate parțial (13%) măsurile realizate reprezentând doar 5% din total (33 de măsuri).

Este tardiv să mai vorbim în procente și cifre, căci realitatea societății românești reflectă foarte clar haosul generalizat instituit prin măsurile absurde ale guvernării PSD-ALDE: echilibrul economic este distrus, instabilitatea mediului de afaceri a atins cote nemaiîntâlnite, iar nivelul de trai al cetățenilor nu a fost deloc îmbunătățit.

Pentru că singurul scop al acestei guvernări toxice pentru România este ducerea la bun sfârșit a unor planuri ce vizează doar interesele personale ale unor indivizi cu probleme penale, PSD și ALDE au început să dărâme bucată cu bucată atât sistemul educațional, cât și cel de sănătate, chiar dacă acestea reprezintă pilonii de bază ai oricărei societăți. Este tardiv să mai vorbim despre progres, când acest cuvânt pare a lipsi din vocabularul celor din PSD și ALDE!
Când incompetența este ridicată la rang de virtute, deznodământul este evident!

În rândurile de mai jos, vă prezentăm succint doar o parte din cifrele dezastrului provocat de PSD – ALDE.

A. Guvernarea PSD – ALDE a irosit o creșterea economică moștenită importantă de cca 7% și a aruncat banii câștigați în plus pe măsuri populiste care au distrus echilibrele economice:
Cheltuielile bugetare au depășit cu mult veniturile încasate și au dus la un deficit bugetar păstrat artificial la limita de 3%, cu riscul de a declanșa procedura de deficit excesiv. Inflația a crescut de la 0,2% la începutul anului la 3,3% în luna decembrie și există riscul ca în anul 2018 să avem o inflație de peste 4%. Importurile, stimulate de consum, au depășit exporturile astfel încât deficitul balanței comerciale a ajuns la un miliard de euro pe lună. Deficitul balanței comerciale, în absența investițiilor străine directe și a atragerii de fonduri europene, a dus la cea mai mare devalorizare a leului până la o rată de schimb de peste 4,66 lei pentru un euro. Presiunile inflaționiste și cererea crescută de lichiditate a statului a provocat o explozie a dobânzilor la creditele în lei prin creșterea indicelui ROBOR la trei luni de la sub 0,8% la peste 2%.

B. Guvernarea PSD – ALDE și-a încălcat promisiunile electorale de a garanta un cadru predictibil pentru afaceri fără majorări de taxe:
În anul 2017, Guvernul a operat 261 de modificări ale Codului fiscal, la numai un an de la intrarea sa în vigoare. Oamenii de afaceri și companiile au fost în permanență amenințați cu modificări fiscale peste noapte: impozitul pe gospodărie, impozitul pe cifra de afaceri, taxa de solidaritate, etc. Încă de la începutul anului, a fost eliminată plafonarea contribuțiilor sociale și de sănătate pentru angajații cu venituri mai mari de cinci salarii medii pe lună. Începând din luna august, a fost introdusă taxarea contractelor part-time cu contribuții sociale și de sănătate integrale la nivelul unui salariu minim brut pe economie. Multe afaceri riscă să fie blocate ca urmare a adoptării și implementării mecanismului de plată defalcată TVA. Companiile de stat au fost decapitalizate și vulnerabilizate fiind puse în situația în care nu pot garanta funcționarea normală a infrastructurii din sistemul energetic național

C. Majorarea salariilor din sectorul public cu 25% de la 1 ianuarie 2018 prin adoptarea Legii salarizării unitare s-a dovedit cea mai mare minciună a programului de guvernare PSD – ALDE. Transferul contribuțiilor de la angajator la angajat anulează majorările salariale promise și riscă să ducă la scăderea salariilor în sectorul privat. Reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10% pentru a evita scăderea salariilor ca urmare a transferului de contribuții sociale, determină o scădere drastică a bugetelor locale cu aproape 40%. Impunerea impozitul pe cifra de afaceri pentru cele sub un milion de euro nu este o facilitate ci o penalitate pentru IMM-uri. Haosul fiscal a dus la scăderea încasărilor și la reducerea investițiilor private din economie cu aproape 20%. În unele sectoare din economia privată, salariile urmează chiar să scadă ca urmare a politicilor fiscale adoptate de guvernul PSD – ALDE. Reducerea contribuției de la 5.1% (din salariul brut în 2017) la 3.75% (din salariul brut în 2018) duce la o scădere efectivă de contribuție în pilonul II de pensii de peste 5%. În consecință, pensia privată a unui salariat va fi mai mică, în medie, cu 21%.

D. Atragerea de fondurilor europene și nivelul investițiilor în 2017 au atins minime record istorice.
Investițiile publice realizate în 2017 sunt cele mai mici din ultimii zece ani ajungând la un nivel al cheltuielilor de capital de 1,4% din PIB în 11 luni de guvernare PSD – ALDE.
Atragerea fondurilor europene s-a prăbușit în 2017, guvernarea PSD – ALDE a ”reușit” să deconteze cheltuieli cu fonduri europene de doar 600 milioane de euro din cele 20 miliarde de euro din fondurile de structurale și de coeziune. Marile proiecte de infrastructură au fost abandonate, nu au fost lansate proiecte noi majore și nu s-au făcut progrese pe niciun șantier de lucru la autostrăzi sau la calea ferată.

E. Guvernarea PSD – ALDE a provocat haos în Educație și Sănătate.
S-au promis salarii mai mari în învățământ. Cu o creștere reală de 4,2% și o inflație estimată pentru începutul anului 2018 de 3,9%, salariile profesorilor vor stagna încă o dată. Ministrul Educației nu a reușit să asigure funcționarea normală a școlilor cu materiale educaționale necesare. Ministrul Educației nu făcut nici un progres în asigurarea condițiilor sanitare și de siguranță publică a celor peste 2000 de școli care funcționează fără autorizații.Ministerul Sănătății trece printr-una dintre cele mai grave crize de management din istoria sa. Criza de medicamente și de vaccinuri continuă și a provocat moartea unei persoane cu imunodeficiențe grave și a numeroși copii bolnavi de rujeolă. În Sănătate, anul 2017 a fost un ”an negru”, în care epidemia de rujeolă a dus la peste 10.000 de îmbolnăviri și 38 de decese.

F. Asaltul PSD – ALDE la independența Justiției.
Promovarea unor propuneri legislative de modificare a sistemului judiciar care să conducă la o subordonare politică a magistraților. În 2017, pentru prima dată în ultimii ani, în raportul de evaluare al Mecanismului de Cooperare și Verificare al Comisiei Europene a fost constatat un regres.

10 MĂSURI CARE TREBUIAU SĂ INTRE ÎN VIGOARE DE LA 1 IANUARIE 2018:

1. Creșterea salariilor din sectorul public cu 20% față de 2017;
2. Impozit zero pentru veniturile mai mici de 2000 lei/lună;
3. Neimpozitarea veniturilor pentru medici și IT-isti indiferent de valoarea salariului;
4. Indexarea Punctului de Pensie, conform legii în vigoare. Adoptarea și aplicarea noii Legi a pensiilor;
5. Reducerea contribuțiilor sociale de la 39,25% la 35%;
6. Eliminarea contribuțiilor sociale pentru activitățile independente;
7. Reducerea TVA la 18%;
8. Impozit zero pentru terenurile agricole;
9. Impozit zero pentru autoturismele cu o capacitate cilindrică mai mică de 1.600 cmc;
10. Impozit zero pentru dividende.

După un an marcat de incompetență și iresponsabilitate, mai „îndrăznesc românii să creadă” în minciunile PSD-ALDE?” este comunicat de presă semnat de Adrian Albu, preşedinte PNL Satu Mare.

Lasă un comentariu

Centrul Cultural G.M. Zamfirescu

energykardioclub7card