PSD Satu Mare și-a lansat astăzi candidații la alegerile parlamentare. Radu Cristescu va deschide lista la Camera Deputaților, iar Radu Roca este primul pe listă la Senat.

Șapte parlamentari sătmăreni (doi senatori și cinci deputați) vor ajunge, după alegerile din 6 decembrie, în noul legislativ al României.

Marți, 18 august, a fost ultima zi de depunere a candidaturilor pentru alegerile locale programate în 27 septembrie, iar astăzi ne-am propus să trecem în revistă principalii competitori care au intrat în bătălia electorală din orașele județului Satu Mare.

Pentru sesiunea august-septembrie a examenului național de Bacalaureat - 2019, în județul Satu Mare s-au înscris 677 de candidați.

Azi s-a desfășurat proba scrisă din cadrul examenului național de definitivare în învățământ – sesiunea 2018.

Proba scrisă din cadrul concursului naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunea 2018, s-a desfășurat azi, 11 iulie, începând cu ora 10:00, în două centre de examen din municipiul Satu Mare. 

Peste 12.000 de persoane care își doresc să fie polițiști s-au înscris la concursul de admitere pe care școlile de poliție îl organizează în ianuarie.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare, cu sediul în municipiul Satu Mare, str. Mihai Viteazul, nr. 11, județul Satu Mare, prin intermediul Serviciului Resurse Umane, desfăşoară, în perioada următoare, activităţi specifice de recrutare a candidaţilor pentru a participa la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ postliceal
Proba scrisă obligatorie a profilului din cadrul examenului de Bacalaureat, desfășurată în data de 23 august 2017, a fost susținută de 200 candidați din totalul de 280 înscriși, un număr de 80 candidați fiind absenți.
În urma desfășurării concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ, sesiunea iunie-august 2017, în județul Satu Mare au rămas vacante 22 funcții de director și 10 funcții de director adjunct.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii