Douăzeci de saltele antiescară, perne și un scaun rulant cu wc au fost donate secției de Anestezie și Terapie Intensivă, produse cumpărate în urma proiectului „O Cană de Fericire”, banii provenind din donațiile sătmărenilor și sponsorilor.
Medicii de familie din județul Satu Mare au efectuat în cursul anului 2016 peste 1.500.000 de servicii medicale în cadrul contractelor cu Casa de Asigurări.
”Aici e de mers cu brazdă adâncă” este de părere noul manager al Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, Coste Camilo Victor, de profesie medic primar ortopedie traumatologie, doctor în medicină, fost manager general al Spitalului militar Cluj Napoca.
Având în vedere că ziua de 23 ianuarie a fost declarată zi nelucrătoare, pentru a nu crea probleme pacienților care sunt programați pentru diverse consultații și investigații,
Potrivit DSP Satu Mare, conform Ordinul nr. 1985/1305/5805/2016 privind aprobarea metodologiei pentru evaluarea şi intervenţia integrată în vederea încadrării copiilor cu dizabilităţi în grad de handicap, a orientării şcolare şi profesionale a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale,
La sfârșitul lunii ianuarie, la Satu Mare va avea loc cea de-a VIII-a ediție a congresului medicilor dentiști.
Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare a intrat de luni, 9 ianuarie, într-o perioadă de monitorizare a activităţii pe care o desfăşoară pe o perioadă de trei luni de zile.
Centrele de permanență sunt unități sanitare cu sediul stabil în cadrul cărora se asigură asistența medicală primară în regim de gardă de către personal calificat pentru toți pacienții, indiferent de statutul de asigurat/neasigurat,
Un bărbat în vârstă de 64 de ani a ajuns la spital prezentând degerături la nivelul extremităților, motiv pentru care a fost internat în cadrul sectiei de Chirurgie Plastică.
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Satu Mare face angajări. Instituția a scos la concurs 22 de posturi, dintre care jumătate sunt bucătari și jumătate sunt muncitori.
De la începutul lunii decembrie, 2.473 de sătmăreni s-au îmbolnăvit de viroze si pneumonii, potrivit Direcției de Sănătate Publică (DSP) Satu Mare.
Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) a aplicat, în primele 10 luni din 2016, amenzi în valoare totală de 3,6 milioane de lei, pentru neregulile constatate în urma celor 361 de acțiuni de control derulate, a anunțat marți președintele instituției, Bogdan Pușcaș. 
Și în acest an, Colegiul Medicilor Stomatologi din Satu Mare a organizat un bal la care au participat peste 100 de medici, asistente și invitați.
Sute de bolnavi din Satu Mare se arată nemulțumiți de faptul că sunt nevoiți să-și plătească consultațiile și tratamentele la cabinetele de Fizioterapie și Recuperare Medicală, din lipsa fondurilor.
Continuand traditia de peste 15 ani de urmarire a diabetului zaharat, hipertensiunii arteriale, obezitatii, riscului cardiovascular in randul populatiei Satu Mare, Spitalul Judetean de Urgenta Satu Mare
În ultima săptămână, 809 sătmăreni s-au îmbolnăvit de viroze si pneumonii, potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică (DSP) Satu Mare, în creștere
Veste bunǎ din nou la Secţia Exterioarǎ a Spitalului Judeţean de Urgenţǎ Satu Mare.
Angajații spitalelor din județul Satu Mare s-au alăturat protestelor declanșate azi de federaţia SANITAS în unităţile sanitare din România.
De la începutul lunii octombrie, 1.361 de sătmăreni s-au îmbolnăvit de viroze si pneumonii, numărul bolnavilor aflați în registrele Direcției de Sănătate Publică (DSP) Satu Mare trecând peste 400 într-o singură săptămână.

cba

gmz

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii