Simulare Bacalaureat 2025 | 442 de liceeni au absentat la proba scrisă la disciplina la alegere dintre cele relevante profilului

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

La probă scrisă E.d) a simulării examenului național de bacalaureat din sesiunea martie 2025 au fost prezenți 1393 (75,91%) de candidați din totalul de 1835 înscriși. 

Miercuri, 26 martie 2025, s-a desfășurat simularea examenului național de bacalaureat pentru elevii claselor a XII-a și a XIII-a, la proba scrisă la disciplina la alegere dintre cele relevante profilului, E.d).  

Subiectele și baremele de corectare vor fi publicate la ora 15:00, pe http://subiecte.edu.ro/2025/simulare/simulare_bac_XII/, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.

Comunicarea rezultatelor, conform prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor - GDPR), va avea loc pe 8 aprilie 2025. Rezultatele nu vor fi făcute publice, dar vor fi comunicate prin profesorii elevilor. 

Potrivit Procedurii nr. 24930/10.02.2025, rezultatele nu se contestă (art. 13, alin. 11) și pot fi trecute în catalog la solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui (art. 20, alin. 2). 

Precizăm că, începând cu sesiunea august 2023 a examenului național de bacalaureat, Ministerul Educației și Cercetării a generalizat evaluarea digitalizată a lucrărilor candidaților. Acest proces nu implică schimbări în ceea ce privește criteriile de evaluare/baremele și tipurile de subiecte pentru probele scrise ale examenului de bacalaureat.

Lasă un comentariu

cba

gmz

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii