Au fost verificate, în principal, modul în care societățile comerciale aplică măsurile specifice de diminuare a riscurilor, pentru activitățile desfășurate în spațiul public, privat sau închis, care constau în purtarea mijloacelor de protecție individuală de către angajați și clienți, modul de amenajare a teraselor pentru asigurarea distanțării fizice, asigurarea accesului și participarea la evenimente a unui număr limitat de persoane.
În cadrul acţiunilor punctuale desfăşurate în cursul zilei de ieri au fost verificate peste 50 de societăţi comerciale, fiind vizate atât localuri de alimentaţie publică, cât şi piețele și unităţi comerciale care organizează evenimente pe timp de zi şi de noapte.
De asemenea au fost verificate 39 de mijloace de transport în comun, cum sunt autobuze, maxi-taxi şi trenuri.
În cadrul acţiunilor au fost legitimate peste 170 de persoane, iar în urma verificărilor, au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2 500 de lei, ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală.
Activităţile vor continua și în zilele ce urmează.




















Vreau cazier
Marina ioan
pe 06 Noiembrie 2023




