Autentificare

Login to your account

Username *
Password *
Remember Me
Zeci de rezidenți, prezenți la ”Zilele Urologiei Sătmărene", ediția a VIII-a Foto: Satu Mare News

Zeci de rezidenți, prezenți la ”Zilele Urologiei Sătmărene", ediția a VIII-a

În acestă dimineață, la Filarmonica ”Dinu Lipatti” a avut loc deschiderea festivă a Simpozionului ”Zilele Urologiei Sătmărene”.

Evenimentul a ajuns la a VIII-a ediţie şi este organizat de Colegiul Medicilor din România, filiala Satu Mare, Asociația Urologică Sătmăreană, respectiv de medicii urologi, dr. Cristian Rusu şi dr. Bogdan Feciche.
Anul acesta, pe lângă specialiștii din centrele de urologie din ţară și medici sătmăreni, la această ediție au fost prezenți peste 40 de medici rezidenți din țară, iar printre cei mai cunoscuți specialiști prezenți la deschidere se numără prof. dr. Gheorghe Bumbu (Oradea), prof. dr. Ioan Coman (Cluj) si prof. dr. Ioan Ioiart (Arad).

  • ”Mă aflu la Satu Mare atât din simpatie pentru cei doi medici urologi sătmăreni, cât și pentru tematicile care se discută - tehnologie de vârf. Ei au o experiență mare în chirurgia laparoscopică, eu încerc să contribui pentru a deschide alte drumuri noi de medicină moleculară, care explică mult mai bine bolile pe care le operăm”, a declarat prof. dr. Ioan Ioiart (Arad).
  • ”La Satu Mare se află mulți medici rezidenți, pentru că la Satu Mare se întâmplă lucruri bune, de bun augur, pentru că dincolo de partea profesională care este într-adevăr remarcabilă, vreau să subliniez relația extraordinară care a făcut să se întâmple acest moment fericit”, a spus prof. Dr. Gheorghe Bumbu (Oradea).
  • ”Trei dintre cei patru medici ai secției de Urologie mi-au fost elevi, au făcut rezidențiatul la Cluj, au operat alături de mine și au fost alături de mine în organizarea de manifestări științifice și ceea ce au învățat la Cluj văd că se aplică copy-paste la Satu Mare și sunt foarte fericit”, a spus prof. dr. Ioan Coman (Cluj).

Lasă un comentariu

Centrul Cultural G.M. Zamfirescu

energykardioclub7card

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii